closest connection 3

Calea de la cultivator la consumator este lungă și complexă.Producătorul, aproape tot timpul necunoscut, este indiferent la destinul propriei cafele, care devine "depersonalizată"prin prezența numeroșilor intermediari. Noi, din contră acționăm conform principiului nostru "Closest Connection" pentru a face cultivatorul mândru și responsabil de calitatea propriei cafele cât și de a garanta o trasabilitate completă a acesteia.

 

Schema de mai jos vă poate ajuta să înțelegeți care ar putea fi problema. Cultivatorul vinde unui intermediar sau unei cooperative "de prim nivel". La rândul său intermediarul vinde la alți culegători mai mari și cooperativa vinde la o altă cooperativă "de nivel secund" pentru a ajunge într-un mod sau altul la un exportator. Acesta va vinde la marii importatori, care la rândul lor vor putea vinde la distribuitori mai mici, pentru a ajunge apoi la prăjitorii și la final la consumator.

infographic coffee chain 3

Cafeaua cultivatorului "nostru", pierdută printre cafelele altora, este exportată sub numele exportatorului, chiar și așa acesta ignoră des producătorii care i-au furnizat cafea. Este imposibil celor de la capătul acestui lanț să ajungă la producătorul inițial, la numele său, la istoria sa.

Noi dimpotrivă, acționând după principiul Closest Connection, ori folosim cafea de la  producători pe care îi cunoaștem personal sau - numai în cazul în care acest lucru nu este posibil datorită caracteristicilor țării sau a proiectului - de la veriga cea mai apropiată producătorului. În acest mod putem garanta că achiziția noastră respectă standarde etice înalte și oferă cele mai înalte nivele ale calității.

Modul nostru de operare implică riscuri, costuri și complexitate muncii noastre, dar și calitate, cunoaștere și splendide rapoarte umane.

 

 

 

 

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor.